Uber Eats are acum încasări mai mari decât Uber

Din fotoliul de președinte miliardar, Donald Trump a reușit să amestece retorica populistă cu un plan de business la scară națională. În timpul mandatului său, taxele pentru companii au scăzut, regulile impuse sectorului financiar în urma crizei din 2008 au fost relaxate, iar cotațiile bursiere au atins maxime istorice. Și totuși, pe Wall Street, cadourile administrației Trump sunt demonetizate.

Pentru prima dată în ultimii zece ani, industria financiară donează mai mulți bani către democrați decât către republicani, arată The Center for Responsive Politics, un ONG care urmărește circuitul banilor în politica americană. 

Din sectorul care în mod tradițional este cel mai mare finanțator al campaniilor electorale din Statele Unite au plecat în acest an 44 mil. $ către campania lui Joe Biden și doar 9 mil. $ către cea a lui Donald Trump. 

Potrivit surselor New York Times, susținerea candidatului democrat în industria financiară este atât de mare încât, pentru a confirma prezența acestuia la evenimentele de strângere de fonduri, staff-ul său solicită în avans donații de cel puțin un milion de dolari.

Fără însușiri clare dincolo de capacitatea de a încheia politica suprarealistă a lui Donald Trump, Joe Biden reușește să conducă cursa electorală privind de pe margine spectacolul de incompetență în care contracanditatul său își termină mandatul. Modul în care administrația americană gestionează epidemia de coronavirus face ca 58% dintre susținătorii lui Biden să voteze, de fapt, împotriva lui Trump, arată un sondaj comandat de NBC News.

Analiștii din industria financiară estimează că, în cazul în care Joe Biden va câștiga alegerile, companiile vor pierde o parte din avantajele fiscale obținute în timpul mandatului lui Donald Trump, însă vor câștiga echilibru și predictibilitate. 

În 2017, primul an din mandatul lui Donald Trump, impozitul pe profit a coborât de la 35% la 21%, într-o reformă fiscală majoră care a crescut profiturile din industria bancară cu 44% anul următor.

Acum, Goldman Sachs, una dintre cele mai puternice bănci de investiții din lume, calculează că, într-un scenariu în care o eventuală administrație Biden ar urca nivelul de taxare la 28%, în rândul marilor companiilor incluse în indicele bursier S&P 500, câștigul pe acțiune ar scădea cu 12 procente.

În 1994, pe când România era condusă de Ion Iliescu, Aleksandr Lukashenko era ales, pentru prima dată, președinte în Belarus. În mica națiune prinsă între Rusia și Polonia – la granița dintre două lumi – au fost atunci ultimele alegeri corecte. Au urmat cinci mandate de președinte pentru Lukashenko, iar pentru Belarus, un sfert de secol în afara timpului. 

Supranumit „Ultimul dictator al Europei”, fostul șef al unei ferme de porci în era URSS, a stat la putere mai mult decât Nicolae Ceaușescu, Bashar al Assad sau Hugo Chavez. Duminica trecută, cu suspiciuni de fraudă electorală, doi contracandidați în închisoare și unul în exil, Lukashenko și-a câștigat al șaselea mandat de președinte și dreptul să conducă la fel.

Astăzi însă țara e altfel. Un torent de protestatari, revărsat din preaplinul deceniilor pierdute, mătură seară de seară străzile Minskului, cerându-i președintelui să plece. Doi oameni au murit și sute au fost răniți în ceața de lacrimogene sub care gloanțele de cauciuc și tunurile de apă curăță asfaltul de critici. 

Paradisul artificial

Militar de carieră, Lukashenko este un om al ordinii. Sub el, Belarusul a evitat privatizările-farsă din fostele țări comuniste și ridicarea unei clase de oligarhi. Corupția este mai puțin răspândită decât în România, Bulgaria și Ungaria, iar ponderea celor care trăiesc în sărăcie, mai mică decât în jumătate dintre țările membre UE și decât în Statele Unite.

În locul drumurilor pline de gropi și al spitalelor pline de drame din țările cu care Belarusul împarte un fragment de istorie, străinii descoperă între granițele sale un Disneyland sovietic în care Lenin trăiește și mort. 

Statuile sale domină și astăzi Minskul traversat de bulevarde largi, de autobuze electrice „made in China” și de muncitori în fabricile comuniste. La umbra clădirilor sovietice, străzile sunt fără pată, arbuștii, ca turnați în formă, iar copacii, plantați la linie.

Maestru al simbolismului, Lukashenko, singurul membru al Parlamentului care în 1991 a votat împotriva tratatului prin care era dizolvată URSS, a reușit să mascheze erorile de execuție ale economiei centralizate. 

Ani la rând, prin conductele de petrol care leagă Belarusul de Rusia au curs simpatii, interese și creștere economică. Moscova, multă vreme sponsorul politic al regimului, alimenta rafinăriile din Belarus cu petrol și la jumătate din prețul pieței, însă subvențiile, care în unii ani au acoperit 20% din PIB-ul țării, sunt acum subțiate de o relație volatilă cu Vladimir Putin. 

Dacă în 2008, Belarusul înregistra o creștere economică de 10,2%, procentul a scăzut anul trecut la doar 1,2%, odată cu privilegiile care i-au ținut președintelui regimul pe picioare.

Alegerile învingătorului învins

Alegerile câștigate de Aleksandr Lukashenko cu 80% din voturi, potrivit datelor preliminare, au început cu interzicerea sondajelor de opinie și a observatorilor independenți și s-au încheiat cu jurnaliști bătuți și cu internetul tăiat. Imaginea unui președinte care luptă să-și salveze viața politică este completată de peste 6.000 de protestatari arestați, despre care rudele nu știu mare lucru în afară de ce văd la televizor.

Pe ecrane curg filmări cu tineri bătuți, iar pe străzi, dube de poliție gata să înăbușe o răsturnare de regim. Stăpân, Aleksandr Lukashenko a anunțat, prin agenția națională de presă, că în Belarus nu va exista o revoltă populară precum cea din Ucraina, care l-a îndepărtat de la putere pe Viktor Yanukovych, în 2014.

În țara în care pedeapsa cu moartea încă există, iar sute de cazuri de tortură stau neinvestigate, frica rămâne politică de stat. 

Svetlana Tikhanovskaya, principala reprezentantă a Opoziției, care s-a înscris în cursa pentru prezidențiale în locul soțului ei arestat înainte să îşi înregistreze candidatura, a fost forțată să plece în Lituania, după ce a încercat să depună o plângere pentru fraudă electorală. 

Ministrul de Externe din țara vecină a povestit pentru BBC că aceasta a fost reținută timp de șapte ore la Comisia Electorală Centrală din Belarus, pentru a fi ulterior escortată la graniță. Părăsirea țării, spune ministrul lituanian, a fost „singura opțiune rațională” oferită de autoritățile belaruse.

Dacă președintele nu se schimbă nici la alegeri și nici la protest, angajații mai multor fabrici au intrat în grevă, iar pe străzi, mii de persoane îmbrăcate în alb au format lanțuri umane pentru a denunța brutalitatea forțelor de ordine. Lukashenko, cu cele 80% din voturi și întregul aparat de stat de partea sa, pare că a câștigat alegerile, dar a pierdut țara.

Dacă peste șase luni sau un an un vaccin împotriva noului coronavirus va fi testat, aprobat și gata de distribuire, până să ajungă și în țările sărace ar mai putea trece încă un an. 

Cum pandemia a cuprins întreaga lume, iar majoritatea vaccinurilor care sunt acum în dezvoltare necesită mai mult de o doză pentru imunizarea unei persoane, cererea inițială va fi de ordinul miliardelor de doze, pe când capacitatea de producție va fi de ordinul zecilor de milioane sau, cel mult, al sutelor de milioane. 

Vaccinați cu prioritate nu vor fi cei cu un risc înalt de infectare, de contagiune sau deces, ci doar cu noroc geografic. Statele Unite au comandat în avans sute de milioane de doze de la mai multe companii farmaceutice, în speranța că măcar una dintre ele va aduce pe piață un vaccin viabil, caz în care acesta va ajunge mai întâi pe piața americană. 

Administrația Trump a încheiat contracte de miliarde de dolari cu Pfizer, AstraZeneca, Sanofi-GlaxoSmithKlein, Moderna, Novomax și Johnson & Johnson, ca parte a programului Operation Warp Speed, greu de dezlipit de campania electorală a lui Donald Trump, care promite să acopere întregul necesar de doze de vaccin al Statelor Unite până în ianuarie 2021.

Distribuirea globală a unui viitor vaccin trebuie să semene cu modul în care sunt folosite măștile de oxigen într-un avion care se depresurizează, consideră oficialii administrației Trump. „Mai întâi îți pui tu masca și abia apoi încerci să îi ajuți pe ceilalți”, a explicat un oficial FDA implicat în supravegherea primelor faze de dezvoltare a vaccinurilor anti-coronavirus în Statele Unite. 

Organizația Mondială a Sănătății insistă însă ca vaccinurile să fie distribuite echitabil la nivel internațional, iar primii vaccinați să fie bătrânii și cei care lucrează în azilurile de bătrâni și în spitale. În caz contrar, persoane foarte expuse din unele țări vor aștepta ca alte țări să își imunizeze întreaga populație mai întâi.

Peste 724.000 de oameni și-au pierdut deja viața în lupta cu noul coronavirus, iar numărul deceselor ar putea continua să crească mult timp după găsirea unui vaccin dacă știința este confiscată de interesul național.

În cheie deja familiară, Uniunea Europeană a răspuns lipsei de anvergură globală a administrației Trump comandând, la rândul său, vaccinuri pentru populația statelor membre și mulțumindu-se să promită că „va conduce efortul global de solidaritate”.

China a anunțat că, în cazul în care va reuși să dezvolte primul vaccin viabil, acesta va fi disponibil tuturor țărilor din lume, dar nu a spus când. Iar în India, Serum Institute of India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume, a explicat, fără a lăsa loc de interpretări, că un eventual vaccin „va ajunge la conaționalii noștri înainte să plece la export”.

Naționalismul într-o criză de sănătate nu e nou. În 2009, în timpul pandemiei de gripă porcină care a ucis 284.000 de oameni, un vaccin sigur și eficient a fost dezvoltat în 7 luni, însă întreaga producție a fost cumpărată în avans de țările dezvoltate. Abia după ce s-au asigurat că și-au acoperit întreaga cerere internă, iar virusul nu este atât de periculos pe cât se credea inițial, Statele Unite, Canada și alte șapte state au acceptat să doneze 10% din stocurile lor țărilor sărace.