Societatea civilă, victima coronavirusului

Din fotoliul de președinte miliardar, Donald Trump a reușit să amestece retorica populistă cu un plan de business la scară națională. În timpul mandatului său, taxele pentru companii au scăzut, regulile impuse sectorului financiar în urma crizei din 2008 au fost relaxate, iar cotațiile bursiere au atins maxime istorice. Și totuși, pe Wall Street, cadourile administrației Trump sunt demonetizate.

Pentru prima dată în ultimii zece ani, industria financiară donează mai mulți bani către democrați decât către republicani, arată The Center for Responsive Politics, un ONG care urmărește circuitul banilor în politica americană. 

Din sectorul care în mod tradițional este cel mai mare finanțator al campaniilor electorale din Statele Unite au plecat în acest an 44 mil. $ către campania lui Joe Biden și doar 9 mil. $ către cea a lui Donald Trump. 

Potrivit surselor New York Times, susținerea candidatului democrat în industria financiară este atât de mare încât, pentru a confirma prezența acestuia la evenimentele de strângere de fonduri, staff-ul său solicită în avans donații de cel puțin un milion de dolari.

Fără însușiri clare dincolo de capacitatea de a încheia politica suprarealistă a lui Donald Trump, Joe Biden reușește să conducă cursa electorală privind de pe margine spectacolul de incompetență în care contracanditatul său își termină mandatul. Modul în care administrația americană gestionează epidemia de coronavirus face ca 58% dintre susținătorii lui Biden să voteze, de fapt, împotriva lui Trump, arată un sondaj comandat de NBC News.

Analiștii din industria financiară estimează că, în cazul în care Joe Biden va câștiga alegerile, companiile vor pierde o parte din avantajele fiscale obținute în timpul mandatului lui Donald Trump, însă vor câștiga echilibru și predictibilitate. 

În 2017, primul an din mandatul lui Donald Trump, impozitul pe profit a coborât de la 35% la 21%, într-o reformă fiscală majoră care a crescut profiturile din industria bancară cu 44% anul următor.

Acum, Goldman Sachs, una dintre cele mai puternice bănci de investiții din lume, calculează că, într-un scenariu în care o eventuală administrație Biden ar urca nivelul de taxare la 28%, în rândul marilor companiilor incluse în indicele bursier S&P 500, câștigul pe acțiune ar scădea cu 12 procente.

În 1994, pe când România era condusă de Ion Iliescu, Aleksandr Lukashenko era ales, pentru prima dată, președinte în Belarus. În mica națiune prinsă între Rusia și Polonia – la granița dintre două lumi – au fost atunci ultimele alegeri corecte. Au urmat cinci mandate de președinte pentru Lukashenko, iar pentru Belarus, un sfert de secol în afara timpului. 

Supranumit „Ultimul dictator al Europei”, fostul șef al unei ferme de porci în era URSS, a stat la putere mai mult decât Nicolae Ceaușescu, Bashar al Assad sau Hugo Chavez. Duminica trecută, cu suspiciuni de fraudă electorală, doi contracandidați în închisoare și unul în exil, Lukashenko și-a câștigat al șaselea mandat de președinte și dreptul să conducă la fel.

Astăzi însă țara e altfel. Un torent de protestatari, revărsat din preaplinul deceniilor pierdute, mătură seară de seară străzile Minskului, cerându-i președintelui să plece. Doi oameni au murit și sute au fost răniți în ceața de lacrimogene sub care gloanțele de cauciuc și tunurile de apă curăță asfaltul de critici. 

Paradisul artificial

Militar de carieră, Lukashenko este un om al ordinii. Sub el, Belarusul a evitat privatizările-farsă din fostele țări comuniste și ridicarea unei clase de oligarhi. Corupția este mai puțin răspândită decât în România, Bulgaria și Ungaria, iar ponderea celor care trăiesc în sărăcie, mai mică decât în jumătate dintre țările membre UE și decât în Statele Unite.

În locul drumurilor pline de gropi și al spitalelor pline de drame din țările cu care Belarusul împarte un fragment de istorie, străinii descoperă între granițele sale un Disneyland sovietic în care Lenin trăiește și mort. 

Statuile sale domină și astăzi Minskul traversat de bulevarde largi, de autobuze electrice „made in China” și de muncitori în fabricile comuniste. La umbra clădirilor sovietice, străzile sunt fără pată, arbuștii, ca turnați în formă, iar copacii, plantați la linie.

Maestru al simbolismului, Lukashenko, singurul membru al Parlamentului care în 1991 a votat împotriva tratatului prin care era dizolvată URSS, a reușit să mascheze erorile de execuție ale economiei centralizate. 

Ani la rând, prin conductele de petrol care leagă Belarusul de Rusia au curs simpatii, interese și creștere economică. Moscova, multă vreme sponsorul politic al regimului, alimenta rafinăriile din Belarus cu petrol și la jumătate din prețul pieței, însă subvențiile, care în unii ani au acoperit 20% din PIB-ul țării, sunt acum subțiate de o relație volatilă cu Vladimir Putin. 

Dacă în 2008, Belarusul înregistra o creștere economică de 10,2%, procentul a scăzut anul trecut la doar 1,2%, odată cu privilegiile care i-au ținut președintelui regimul pe picioare.

Alegerile învingătorului învins

Alegerile câștigate de Aleksandr Lukashenko cu 80% din voturi, potrivit datelor preliminare, au început cu interzicerea sondajelor de opinie și a observatorilor independenți și s-au încheiat cu jurnaliști bătuți și cu internetul tăiat. Imaginea unui președinte care luptă să-și salveze viața politică este completată de peste 6.000 de protestatari arestați, despre care rudele nu știu mare lucru în afară de ce văd la televizor.

Pe ecrane curg filmări cu tineri bătuți, iar pe străzi, dube de poliție gata să înăbușe o răsturnare de regim. Stăpân, Aleksandr Lukashenko a anunțat, prin agenția națională de presă, că în Belarus nu va exista o revoltă populară precum cea din Ucraina, care l-a îndepărtat de la putere pe Viktor Yanukovych, în 2014.

În țara în care pedeapsa cu moartea încă există, iar sute de cazuri de tortură stau neinvestigate, frica rămâne politică de stat. 

Svetlana Tikhanovskaya, principala reprezentantă a Opoziției, care s-a înscris în cursa pentru prezidențiale în locul soțului ei arestat înainte să îşi înregistreze candidatura, a fost forțată să plece în Lituania, după ce a încercat să depună o plângere pentru fraudă electorală. 

Ministrul de Externe din țara vecină a povestit pentru BBC că aceasta a fost reținută timp de șapte ore la Comisia Electorală Centrală din Belarus, pentru a fi ulterior escortată la graniță. Părăsirea țării, spune ministrul lituanian, a fost „singura opțiune rațională” oferită de autoritățile belaruse.

Dacă președintele nu se schimbă nici la alegeri și nici la protest, angajații mai multor fabrici au intrat în grevă, iar pe străzi, mii de persoane îmbrăcate în alb au format lanțuri umane pentru a denunța brutalitatea forțelor de ordine. Lukashenko, cu cele 80% din voturi și întregul aparat de stat de partea sa, pare că a câștigat alegerile, dar a pierdut țara.

Expresia „a chema un Uber” este pe cale să își schimbe sensul dacă pandemia de coronavirus continuă să țină oamenii mai mult în casă. În cel de-al doilea trimestru al anului, când autoritățile din întreaga lume au impus măsuri de carantină sau izolare, încasările Uber Eats au fost pentru prima dată mai mari decât cele ale diviziei de ride-hailing.

Cu un total de puțin peste 3 mld. $, comenzile serviciului de transport s-au prăbușit cu 75% față de aceeași perioadă a anului trecut, în vreme ce comenzile de mâncare prin Uber Eats au înregistrat un salt de 112%, la aproape 7 mld. $. 

Discrepanța se reflectă și în veniturile companiei. Dacă serviciul de livrări la domiciliu a avut încasări de 1,21 mld. $, cursele de ride-hailing au generat doar 790 de milioane de dolari. 

„Serviciul de livrări (n.r.: Uber Eats) este acum la fel de mare cât era cel de ride-hailing când m-am alăturat eu companiei, în 2017”, le-a spus Dara Khosrowshahi, directorul general al Uber, investitorilor la prezentarea rezultatelor financiare din ultimul trimestru. „Practic, am construit un al doilea Uber în mai puțin de trei ani”.

Și totuși, compania este, în continuare, pe pierdere.

COVID-19 a schimbat configurația afacerilor Uber, însă nici serviciul de ride-hailing, nici cel de food delivery nu sunt profitabile. În total, Uber a înregistrat o pierdere de 1,8 mld. $ în cel de-al doilea trimestru al anului – mică după standardele Uber, dar uriașă după orice alt standard. 

În deceniul scurs de la înființare, compania nu a avut niciun trimestru cu profit, iar directorii Uber promit, de câțiva ani, să iasă pe plus „anul viitor”. Sub presiunea propriului model de business, care le garantează clienților prețuri mici, iar șoferilor venituri mari și un program de lucru flexibil, compania își caută echilibrul pe o piață nouă, însă direcția este deseori criticată.

Serviciile de food delivery au marje de profit chiar mai mici decât cele de ride-hailing, industria este dominată de jucători foarte mari, iar piața, chiar și în țările dezvoltate, este încă departe de a fi ajuns la maturitate. Un sondaj al companiei de cercetare de piață Forrester arată că 17% dintre respondenții din Statele Unite au comandat mâncare la domiciliu pentru prima dată în timpul pandemiei.