Top
Preloader

Rusia vrea să dețină controlul la Polul Nord

Rusia vrea să dețină controlul la Polul Nord

Topirea calotei glaciare scoate la lumină noi zăcăminte, noi oportunități de afaceri și vechi rivalități
Rusia vrea să dețină controlul la Polul Nord
04 Mai 12:11 p.m

Barentsburg este Rusia departe de Rusia. La doua fusuri orare distanță de Moscova, pe insula Spitsbergen din Oceanul Arctic, patru sute de etnici ruși traiesc un perpetuu spectacol de identitate. În centrul orașului este așezată statuia lui Lenin, iar pe exteriorul școlii locale sunt desenate biserici ortodoxe alaturi de morse și urși polari. 

Muzeul de acolo le sugerează vizitatorilor ca Spitsbergen a fost colonizată de ruși înainte de a fi descoperită de Willem Barentsz și – cu o selecție contestabila a artefactelor – spune povestea unei insule aflate în patromoniul rusesc. Însă insula nu aparține Rusiei, ci Norvegiei.

Rusia vrea să dețină controlul la Polul Nord
Sergey Mamontov | Hepta | MediafaxSergey Mamontov | Hepta | Mediafax

Barentsburg este istoria pe care Rusia și-o scrie in Arctica. Orașul minier a fost cumpărat de URSS în 1931, însă operațiunile de acolo au mers întotdeauna în pierdere, cel puțin contabil. 

Implantul cultural justifică prezența Rusiei în regiune și dă greutate revendicărilor sale. Moscova solicită ONU redesenarea granițelor platoului continental astfel încât teritoriul rusesc să se extindă 1,2 milioane de kilometri pătrați în Arctica, de la coasta Rusiei până la Polul Nord, aflat în prezent în apele internaționale. 

În 2007, două submarine rusești au coborat la 4 kilometri adâncime și au plantat tricolorul rusesc pe fundul Oceanului Arctic într-un gest de suveranitate ce a stârnit deopotrivă amuzament și îngrijorare.

Patriotism și petrol

Se estimează că în interiorul cercului arctic se afla 13% din rezervele nedescoperite de petrol ale lumii și 30% din rezervele de gaze naturale – o cantitate de trei, respectiv de cinci ori mai mare decât rezervele actuale ale Statelor Unite.

În ultimele patru decenii, aproape 40% din calota glaciară s-a topit, astfel că exploatarea acestor resurse ar putea fi curând fezabilă economic. Dacă încălzirea globală continuă, nu doar că se deschid noi orizonturi industriale în Oceanul Arctic, dar fluxurile comerciale internaționale se reconfigurează. 

Rusia vrea să dețină controlul la Polul Nord
DreamstimeDreamstime
Ruta spre control

Navele cargo care transportă mărfuri din Asia în Europa prin Canalul Suez petrec pe mare cu 10 – 15 zile în plus decât dacă ar călători prin nordul continentului. În prezent, ruta nordică este navigabilă între două și patru luni pe an, însă Moscova și-a propus ca până în 2030 aceasta să poată fi parcursă fără întreruperi.

Construcția celor mai mari spărgătoare de gheață din lume a devenit astfel proiect național. Dacă Statele Unite au doar doua spărgătoare în zona arctică, dintre care cel mai puternic a fost construit in anii ’70, Rusia are peste 40 de spargatoare de gheață și alte 9 în etapa de dezvoltare.

Cele mai impunătoare sunt propulsate de câte doua reactoare nucleare, au peste 170 de metri lungime și pot tăia printr-un strat de gheață de 3 metri grosime. Prețul fiecăruia ajunge la 1,5 miliarde de dolari, însă ambițiile de expansiune prevalează. 

Statele Unite, Canada și țările scandinave, care au și ele revendicări teritoriale în Oceanul Arctic, nu știu cum să răspundă. Abordarea științifică și legală, de cartografiere a platourilor continentale pentru a demonstra că anumite zone din spațiul arctic sunt extinderi ale propriilor teritorii, pare golită de sens.

Înarmare în Oceanul Arctic

În vreme ce Donald Trump pendulează între relativizarea încălzirii globale și achiziția Groenlandei, intențiile Rusiei sunt mult mai clare. Construiește în zona arctică baze militare, centre de comandă și aerodromuri, iar infrastructura militară dezvoltată în timpul Războiului Rece a fost modernizată și completată cu radare noi și sisteme anti-rachetă.

"Americanii cred că numai ei pot schimba muzica și scrie regulile"

Miliarde de dolari sunt investiți în capacități militare pe insulele și peninsulele de-a lungul rutei nordice, unde temperatura scade deseori sub -50 de grade Celsius.

Sergei Shoigu, ministrul rus al Apărării, anunța în luna aprilie că „Flota nordică”, cea mai puternică divizie a forțelor navale ruse în timpul Războiului Rece, va primi aproape 400 de echipamente militare noi, astfel că până la finele anului acolo se va concentra mai bine de jumătate din arsenalul modern al țării. 

„Americanii cred că numai ei pot schimba muzica și scrie regulile” remarca Sergey Lavrov, ministrul rus de Externe, la o conferință în Sankt Petersburg. „Ruta nordică este artera noastră de transport și, la fel ca în trafic, dacă mergi într-o țară străină, trebuie să respecți regulile de acolo.” 

Ambiții incompatibile

Ruta nordică trece prin apele teritoriale ale Rusiei, astfel că navigația în zonă este supusă legislației rusești. Începând din acest an, navele militare străine trebuie să obțină permis de trecere de la autoritățile ruse cu 45 de zile în avans și să permită oficialilor să urce la bord. În caz contrar, Rusia își arogă dreptul de a aresta sau distruge navele care trec fără permisiunea sa. 

Departamentul de Stat al Americii a acuzat în trecut Moscova că reglementările pe care le impune în Oceanul Arctic încalcă dreptul internațional, iar celelalte țări din regiune spun că Rusia își extinde regulile și dincolo de zona sa economică exclusivă.

Este neclar dacă Rusia își dorește conflict sau cooperare. Vladimir Putin a invitat companiile străine să investească în proiecte de dezvoltare a rutei nordice, însă, după anexarea Crimeei și eforturile de influențare a alegerilor americane, discursul trece drept unul dublu. 

Țările scandinave, SUA și Canada – care ar beneficia direct de dezvoltarea rutei nordice – nu lasă loc pentru parteneriate economice când Rusia e încă sub sancțiuni și încă agresivă. 

China „aproape arctică”

Pentru China, în schimb, dezvoltarea și militarizarea nu se exclud. Beijingul este principalul finanțator extern al ambițiilor rusești în Arctica și cel mai mare beneficiar. Anul trecut, Rusia a trimis pentru prima dată gaze naturale lichefiate către China prin ruta nordică, însă Beijingul nu își propune să rămână la statutul de simplu consumator.

Fără a avea ieșire la Oceanul Arctic, China se autodefinește drept stat „aproape arctic” și vorbește despre construirea unui „drum polar al mătăsii”, prin care ar dezvolta noi rute navale, zăcăminte noi și noi oportunități în turism. 

Wall Street votează cu Joe Biden

Scăderile de taxe și recordurile pe bursă nu îi conving pe investitori să îl susțină, din nou, pe Donald Trump
21 Aug. 4:36 p.m
Image sourceZuma Press | Hepta | Mediafax Foto
Image sourceZuma Press | Hepta | Mediafax Foto

Din fotoliul de președinte miliardar, Donald Trump a reușit să amestece retorica populistă cu un plan de business la scară națională. În timpul mandatului său, taxele pentru companii au scăzut, regulile impuse sectorului financiar în urma crizei din 2008 au fost relaxate, iar cotațiile bursiere au atins maxime istorice. Și totuși, pe Wall Street, cadourile administrației Trump sunt demonetizate.

Pentru prima dată în ultimii zece ani, industria financiară donează mai mulți bani către democrați decât către republicani, arată The Center for Responsive Politics, un ONG care urmărește circuitul banilor în politica americană. 

Din sectorul care în mod tradițional este cel mai mare finanțator al campaniilor electorale din Statele Unite au plecat în acest an 44 mil. $ către campania lui Joe Biden și doar 9 mil. $ către cea a lui Donald Trump. 

Potrivit surselor New York Times, susținerea candidatului democrat în industria financiară este atât de mare încât, pentru a confirma prezența acestuia la evenimentele de strângere de fonduri, staff-ul său solicită în avans donații de cel puțin un milion de dolari.

Fără însușiri clare dincolo de capacitatea de a încheia politica suprarealistă a lui Donald Trump, Joe Biden reușește să conducă cursa electorală privind de pe margine spectacolul de incompetență în care contracanditatul său își termină mandatul. Modul în care administrația americană gestionează epidemia de coronavirus face ca 58% dintre susținătorii lui Biden să voteze, de fapt, împotriva lui Trump, arată un sondaj comandat de NBC News.

Analiștii din industria financiară estimează că, în cazul în care Joe Biden va câștiga alegerile, companiile vor pierde o parte din avantajele fiscale obținute în timpul mandatului lui Donald Trump, însă vor câștiga echilibru și predictibilitate. 

În 2017, primul an din mandatul lui Donald Trump, impozitul pe profit a coborât de la 35% la 21%, într-o reformă fiscală majoră care a crescut profiturile din industria bancară cu 44% anul următor.

Acum, Goldman Sachs, una dintre cele mai puternice bănci de investiții din lume, calculează că, într-un scenariu în care o eventuală administrație Biden ar urca nivelul de taxare la 28%, în rândul marilor companiilor incluse în indicele bursier S&P 500, câștigul pe acțiune ar scădea cu 12 procente.

Belarus, democrația care nu a fost

După 26 de ani, "Ultimul dictator al Europei" a câștigat alegerile, dar a pierdut țara
13 Aug. 6:46 p.m
Image sourceAP | Mediafax Foto
Image sourceAP | Mediafax Foto

În 1994, pe când România era condusă de Ion Iliescu, Aleksandr Lukashenko era ales, pentru prima dată, președinte în Belarus. În mica națiune prinsă între Rusia și Polonia – la granița dintre două lumi – au fost atunci ultimele alegeri corecte. Au urmat cinci mandate de președinte pentru Lukashenko, iar pentru Belarus, un sfert de secol în afara timpului. 

Supranumit „Ultimul dictator al Europei”, fostul șef al unei ferme de porci în era URSS, a stat la putere mai mult decât Nicolae Ceaușescu, Bashar al Assad sau Hugo Chavez. Duminica trecută, cu suspiciuni de fraudă electorală, doi contracandidați în închisoare și unul în exil, Lukashenko și-a câștigat al șaselea mandat de președinte și dreptul să conducă la fel.

Astăzi însă țara e altfel. Un torent de protestatari, revărsat din preaplinul deceniilor pierdute, mătură seară de seară străzile Minskului, cerându-i președintelui să plece. Doi oameni au murit și sute au fost răniți în ceața de lacrimogene sub care gloanțele de cauciuc și tunurile de apă curăță asfaltul de critici. 

Paradisul artificial

Militar de carieră, Lukashenko este un om al ordinii. Sub el, Belarusul a evitat privatizările-farsă din fostele țări comuniste și ridicarea unei clase de oligarhi. Corupția este mai puțin răspândită decât în România, Bulgaria și Ungaria, iar ponderea celor care trăiesc în sărăcie, mai mică decât în jumătate dintre țările membre UE și decât în Statele Unite.

În locul drumurilor pline de gropi și al spitalelor pline de drame din țările cu care Belarusul împarte un fragment de istorie, străinii descoperă între granițele sale un Disneyland sovietic în care Lenin trăiește și mort. 

Statuile sale domină și astăzi Minskul traversat de bulevarde largi, de autobuze electrice „made in China” și de muncitori în fabricile comuniste. La umbra clădirilor sovietice, străzile sunt fără pată, arbuștii, ca turnați în formă, iar copacii, plantați la linie.

Belarus, democrația care nu a fost
AP | Mediafax FotoAP | Mediafax Foto

Maestru al simbolismului, Lukashenko, singurul membru al Parlamentului care în 1991 a votat împotriva tratatului prin care era dizolvată URSS, a reușit să mascheze erorile de execuție ale economiei centralizate. 

Ani la rând, prin conductele de petrol care leagă Belarusul de Rusia au curs simpatii, interese și creștere economică. Moscova, multă vreme sponsorul politic al regimului, alimenta rafinăriile din Belarus cu petrol și la jumătate din prețul pieței, însă subvențiile, care în unii ani au acoperit 20% din PIB-ul țării, sunt acum subțiate de o relație volatilă cu Vladimir Putin. 

Dacă în 2008, Belarusul înregistra o creștere economică de 10,2%, procentul a scăzut anul trecut la doar 1,2%, odată cu privilegiile care i-au ținut președintelui regimul pe picioare.

Alegerile învingătorului învins

Alegerile câștigate de Aleksandr Lukashenko cu 80% din voturi, potrivit datelor preliminare, au început cu interzicerea sondajelor de opinie și a observatorilor independenți și s-au încheiat cu jurnaliști bătuți și cu internetul tăiat. Imaginea unui președinte care luptă să-și salveze viața politică este completată de peste 6.000 de protestatari arestați, despre care rudele nu știu mare lucru în afară de ce văd la televizor.

Pe ecrane curg filmări cu tineri bătuți, iar pe străzi, dube de poliție gata să înăbușe o răsturnare de regim. Stăpân, Aleksandr Lukashenko a anunțat, prin agenția națională de presă, că în Belarus nu va exista o revoltă populară precum cea din Ucraina, care l-a îndepărtat de la putere pe Viktor Yanukovych, în 2014.

În țara în care pedeapsa cu moartea încă există, iar sute de cazuri de tortură stau neinvestigate, frica rămâne politică de stat. 

Svetlana Tikhanovskaya, principala reprezentantă a Opoziției, care s-a înscris în cursa pentru prezidențiale în locul soțului ei arestat înainte să îşi înregistreze candidatura, a fost forțată să plece în Lituania, după ce a încercat să depună o plângere pentru fraudă electorală. 

Ministrul de Externe din țara vecină a povestit pentru BBC că aceasta a fost reținută timp de șapte ore la Comisia Electorală Centrală din Belarus, pentru a fi ulterior escortată la graniță. Părăsirea țării, spune ministrul lituanian, a fost „singura opțiune rațională” oferită de autoritățile belaruse.

Dacă președintele nu se schimbă nici la alegeri și nici la protest, angajații mai multor fabrici au intrat în grevă, iar pe străzi, mii de persoane îmbrăcate în alb au format lanțuri umane pentru a denunța brutalitatea forțelor de ordine. Lukashenko, cu cele 80% din voturi și întregul aparat de stat de partea sa, pare că a câștigat alegerile, dar a pierdut țara.

Uber Eats are acum încasări mai mari decât Uber

Pandemia a inversat importanța afacerilor Uber, însă compania este, în continuare, pe pierdere
10 Aug. 3:04 p.m
Image sourceDreamstime
Image sourceDreamstime

Expresia „a chema un Uber” este pe cale să își schimbe sensul dacă pandemia de coronavirus continuă să țină oamenii mai mult în casă. În cel de-al doilea trimestru al anului, când autoritățile din întreaga lume au impus măsuri de carantină sau izolare, încasările Uber Eats au fost pentru prima dată mai mari decât cele ale diviziei de ride-hailing.

Cu un total de puțin peste 3 mld. $, comenzile serviciului de transport s-au prăbușit cu 75% față de aceeași perioadă a anului trecut, în vreme ce comenzile de mâncare prin Uber Eats au înregistrat un salt de 112%, la aproape 7 mld. $. 

Discrepanța se reflectă și în veniturile companiei. Dacă serviciul de livrări la domiciliu a avut încasări de 1,21 mld. $, cursele de ride-hailing au generat doar 790 de milioane de dolari. 

„Serviciul de livrări (n.r.: Uber Eats) este acum la fel de mare cât era cel de ride-hailing când m-am alăturat eu companiei, în 2017”, le-a spus Dara Khosrowshahi, directorul general al Uber, investitorilor la prezentarea rezultatelor financiare din ultimul trimestru. „Practic, am construit un al doilea Uber în mai puțin de trei ani”.

Și totuși, compania este, în continuare, pe pierdere.

Uber Eats are acum încasări mai mari decât Uber Uber Eats are acum încasări mai mari decât Uber

Date : Uber

COVID-19 a schimbat configurația afacerilor Uber, însă nici serviciul de ride-hailing, nici cel de food delivery nu sunt profitabile. În total, Uber a înregistrat o pierdere de 1,8 mld. $ în cel de-al doilea trimestru al anului – mică după standardele Uber, dar uriașă după orice alt standard. 

În deceniul scurs de la înființare, compania nu a avut niciun trimestru cu profit, iar directorii Uber promit, de câțiva ani, să iasă pe plus „anul viitor”. Sub presiunea propriului model de business, care le garantează clienților prețuri mici, iar șoferilor venituri mari și un program de lucru flexibil, compania își caută echilibrul pe o piață nouă, însă direcția este deseori criticată.

Serviciile de food delivery au marje de profit chiar mai mici decât cele de ride-hailing, industria este dominată de jucători foarte mari, iar piața, chiar și în țările dezvoltate, este încă departe de a fi ajuns la maturitate. Un sondaj al companiei de cercetare de piață Forrester arată că 17% dintre respondenții din Statele Unite au comandat mâncare la domiciliu pentru prima dată în timpul pandemiei.