Top
Preloader

Putem să îi plătim să facă mai mulți copii?

Putem să îi plătim să facă mai mulți copii?

Mirajul programelor pro‑natalitate ascunde voturi cumpărate și ultranaționalism
09 Mart. 6:32 p.m
Image sourceArs Electronica | Robert Bauernhansl
Image sourceArs Electronica | Robert Bauernhansl

Politicienii sunt singurii care îi pot încuraja pe alții să facă copii fără să pară inadecvați. Strategiile de creștere a natalității au devenit dovadă de viziune într-o Europă unde declinul demografic provoacă panică. Estul se teme că îmbătrânește înainte să se îmbogățească, iar Vestul, că nu va produce suficienți muncitori cât să evite colapsul sistemelor de pensii și al statelor asistențiale.

Peste tot în lume liderii politici văd scăderea populației ca pe un naufragiu al civilizației. „Viitorul Rusiei și perspectivele ei istorice depind de cât de mulți suntem”, spunea Vladimir Putin cu emfază în discursul despre starea națiunii la începutul anului.

Premierul Croației a simțit chiar să laude femeile din țară fiindcă au făcut cu 900 de copii în plus față de anul anterior, iar în UE, unde nicio țară nu atinge rata de fertilitate de 2,1 necesară pentru păstrarea populației la nivelul actual, Comisia Europeană are pentru prima dată un post de comisar pentru „democrație și demografie”.

Totul pentru viitor

Anvergura aspirațiilor demografice se măsoară în procente din PIB. În Rusia, femeile care dau naștere celui de-al doilea copil primesc de la stat peste 6.000 €. În Ungaria, tinerii căsătoriți pot beneficia de credite de 30.000 € care permit suspendarea ratelor timp de trei ani la nașterea primilor doi copii și ștergerea integrală a împrumutului la cel de-al treilea. 

Polonia oferă lună de lună părinților câte 120 € pentru fiecare copil, iar Franța, pe lângă ajutoare financiare, acordă mamelor cu mai mult de patru copii medalii.

Rezultatele sunt discutabile. În Rusia, din 2007, când a fost introdus programul de încurajare a natalității, până în 2014, sporul natural a urcat gradual până aproape de maximul atins după destrămarea URSS, însă avansul s-a evaporat odată cu intrarea economiei în criză anul următor.  

Cât timp schema de ajutor s-a suprapus cu creșterea economiei, banii de la stat s-au concentrat în regiunile sărace ale Rusiei, precum Caucazul de Nord, unde populația majoritar musulmană înregistra și înainte un nivel ridicat al natalității. 

În Polonia, efectele sunt similare. Stimulentele financiare i-au convins pe cei care voiau oricum încă un copil să nu mai amâne decizia, însă nu au creat cadrul în care celelalte cupluri să își dorească să conceapă. 

Înaintea lansării programului, institutul polonez de statistică arăta că numărul celor care își doresc un al doilea sau un al treilea copil era în creștere, însă cei care își doreau să facă primul copil erau tot mai puțini. Programul guvernului nu a schimbat această tendință. Ba chiar, în 2019 natalitatea în Polonia a atins cel mai mic nivel de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Efectele pozitive s-au văzut în schimb în reducerea sărăciei în rândul copiilor. În anul următor lansării programului incidența sărăciei a scăzut de la 20% la 14%, cea mare mare îmbunătățire fiind în rândul copiilor ai căror părinți au cel mult liceul terminat. Un studiu al unui think-tank polonez arată însă că aceleași efecte puteau fi obținute cu numai 12% din bugetul programului de stimulare a natalității. 

Fabricarea unui inamic

Natalitatea nu crește cu bani de la stat, însă popularitatea partidelor, da. În Polonia, măsurile pro-natalitate au fost în centrul programului de guvernare al partidul Lege și Justiție, care ulterior s-a făcut remarcat prin demantelarea statului de drept și capturarea justiției. 

În Ungaria, obsesia creșterii natalității este dublata de ultranaționalism. „În întreaga Europă sunt tot mai puțini copii, iar răspunsul Vestului este migrația,” spunea Viktor Orban în discursul despre starea națiunii anul trecut. „Ei vor să intre cât mai mulți imigranți în țară pentru a compensa pentru lipsa copiilor, astfel încât cifrele să crească. Noi, maghiarii, avem un mod diferit de a gândi. În loc de cifre goale, noi vrem copii maghiari. Migrația pentru noi înseamnă să ne predăm.” 

Teorii ale conspirației vin să justifice atât politicile anti-migrație, cât și miliardele de euro investiți în programe de stimulare a natalității. „Există forțe politice în Europa care își doresc înlocuirea populației din motive ideologice sau de altă natură”, spunea Viktor Orban într-o conferință despre migrație anul trecut. 

Pe un ton mai puțin alarmist, problema pierderii identității are ecouri și în Polonia. Premierul Mateusz Morawiecki a subliniat în repetate rânduri că Germania cheltuie miliarde de euro cu imigranții în timp ce statul polonez cheltuie miliarde de zloți cu familiile poloneze. 

Statul, capul familiei

Familia și valorile familiale tradiționale ocupă bună parte din discurs, iar vocea celor divergenți se pierde. De măsurile pro-natalitate beneficiază, de regulă, doar cuplurile căsătorite, iar divorțul este descurajat. În Ungaria, cuplurile care contractează împrumuturile oferite prin programul de stimulare a natalității trebuie să restituie întreaga sumă în 120 de zile dacă divorțează. 

Mecanismele de restrângere a drepturilor merg de la cele mai subtile până la cele mai flagrante. Legislația actuală din Polonia, una dintre cele mai restrictive din lume, permite avorturile numai dacă viața mamei sau a fătului este în pericol sau dacă sarcina survine în urma unui viol. 

Partidul Lege și Justiție a încercat în repetate rânduri să interzică total avorturile și să incrimineze femeile care merg în străinătate să pună capăt unei sarcini. Legal, în Polonia sunt efectuate circa 1.000 de avorturi pe an, dar se estimează că în țară se fac între 10.000 și 100.000 de avorturi ilegale, adesea cu riscuri mari pentru sănătatea femeilor.

Dramele individuale ale celor forțați să suporte un mariaj eșuat sau un avort în afara sistemului sanitar sunt anulate. Și totuși, finanțarea programelor pro-natalitate bifează multe căsuțe pentru guvernele populiste: demonstrează că sunt aproape de oameni, întăresc imaginea „familiei tradiționale” și amplifică frica de străini. Iar toate acestea pot deopotrivă să câștige votanți și să mascheze lipsa reformelor reale.

Wall Street votează cu Joe Biden

Scăderile de taxe și recordurile pe bursă nu îi conving pe investitori să îl susțină, din nou, pe Donald Trump
21 Aug. 4:36 p.m
Image sourceZuma Press | Hepta | Mediafax Foto
Image sourceZuma Press | Hepta | Mediafax Foto

Din fotoliul de președinte miliardar, Donald Trump a reușit să amestece retorica populistă cu un plan de business la scară națională. În timpul mandatului său, taxele pentru companii au scăzut, regulile impuse sectorului financiar în urma crizei din 2008 au fost relaxate, iar cotațiile bursiere au atins maxime istorice. Și totuși, pe Wall Street, cadourile administrației Trump sunt demonetizate.

Pentru prima dată în ultimii zece ani, industria financiară donează mai mulți bani către democrați decât către republicani, arată The Center for Responsive Politics, un ONG care urmărește circuitul banilor în politica americană. 

Din sectorul care în mod tradițional este cel mai mare finanțator al campaniilor electorale din Statele Unite au plecat în acest an 44 mil. $ către campania lui Joe Biden și doar 9 mil. $ către cea a lui Donald Trump. 

Potrivit surselor New York Times, susținerea candidatului democrat în industria financiară este atât de mare încât, pentru a confirma prezența acestuia la evenimentele de strângere de fonduri, staff-ul său solicită în avans donații de cel puțin un milion de dolari.

Fără însușiri clare dincolo de capacitatea de a încheia politica suprarealistă a lui Donald Trump, Joe Biden reușește să conducă cursa electorală privind de pe margine spectacolul de incompetență în care contracanditatul său își termină mandatul. Modul în care administrația americană gestionează epidemia de coronavirus face ca 58% dintre susținătorii lui Biden să voteze, de fapt, împotriva lui Trump, arată un sondaj comandat de NBC News.

Analiștii din industria financiară estimează că, în cazul în care Joe Biden va câștiga alegerile, companiile vor pierde o parte din avantajele fiscale obținute în timpul mandatului lui Donald Trump, însă vor câștiga echilibru și predictibilitate. 

În 2017, primul an din mandatul lui Donald Trump, impozitul pe profit a coborât de la 35% la 21%, într-o reformă fiscală majoră care a crescut profiturile din industria bancară cu 44% anul următor.

Acum, Goldman Sachs, una dintre cele mai puternice bănci de investiții din lume, calculează că, într-un scenariu în care o eventuală administrație Biden ar urca nivelul de taxare la 28%, în rândul marilor companiilor incluse în indicele bursier S&P 500, câștigul pe acțiune ar scădea cu 12 procente.

Belarus, democrația care nu a fost

După 26 de ani, "Ultimul dictator al Europei" a câștigat alegerile, dar a pierdut țara
13 Aug. 6:46 p.m
Image sourceAP | Mediafax Foto
Image sourceAP | Mediafax Foto

În 1994, pe când România era condusă de Ion Iliescu, Aleksandr Lukashenko era ales, pentru prima dată, președinte în Belarus. În mica națiune prinsă între Rusia și Polonia – la granița dintre două lumi – au fost atunci ultimele alegeri corecte. Au urmat cinci mandate de președinte pentru Lukashenko, iar pentru Belarus, un sfert de secol în afara timpului. 

Supranumit „Ultimul dictator al Europei”, fostul șef al unei ferme de porci în era URSS, a stat la putere mai mult decât Nicolae Ceaușescu, Bashar al Assad sau Hugo Chavez. Duminica trecută, cu suspiciuni de fraudă electorală, doi contracandidați în închisoare și unul în exil, Lukashenko și-a câștigat al șaselea mandat de președinte și dreptul să conducă la fel.

Astăzi însă țara e altfel. Un torent de protestatari, revărsat din preaplinul deceniilor pierdute, mătură seară de seară străzile Minskului, cerându-i președintelui să plece. Doi oameni au murit și sute au fost răniți în ceața de lacrimogene sub care gloanțele de cauciuc și tunurile de apă curăță asfaltul de critici. 

Paradisul artificial

Militar de carieră, Lukashenko este un om al ordinii. Sub el, Belarusul a evitat privatizările-farsă din fostele țări comuniste și ridicarea unei clase de oligarhi. Corupția este mai puțin răspândită decât în România, Bulgaria și Ungaria, iar ponderea celor care trăiesc în sărăcie, mai mică decât în jumătate dintre țările membre UE și decât în Statele Unite.

În locul drumurilor pline de gropi și al spitalelor pline de drame din țările cu care Belarusul împarte un fragment de istorie, străinii descoperă între granițele sale un Disneyland sovietic în care Lenin trăiește și mort. 

Statuile sale domină și astăzi Minskul traversat de bulevarde largi, de autobuze electrice „made in China” și de muncitori în fabricile comuniste. La umbra clădirilor sovietice, străzile sunt fără pată, arbuștii, ca turnați în formă, iar copacii, plantați la linie.

Belarus, democrația care nu a fost
AP | Mediafax FotoAP | Mediafax Foto

Maestru al simbolismului, Lukashenko, singurul membru al Parlamentului care în 1991 a votat împotriva tratatului prin care era dizolvată URSS, a reușit să mascheze erorile de execuție ale economiei centralizate. 

Ani la rând, prin conductele de petrol care leagă Belarusul de Rusia au curs simpatii, interese și creștere economică. Moscova, multă vreme sponsorul politic al regimului, alimenta rafinăriile din Belarus cu petrol și la jumătate din prețul pieței, însă subvențiile, care în unii ani au acoperit 20% din PIB-ul țării, sunt acum subțiate de o relație volatilă cu Vladimir Putin. 

Dacă în 2008, Belarusul înregistra o creștere economică de 10,2%, procentul a scăzut anul trecut la doar 1,2%, odată cu privilegiile care i-au ținut președintelui regimul pe picioare.

Alegerile învingătorului învins

Alegerile câștigate de Aleksandr Lukashenko cu 80% din voturi, potrivit datelor preliminare, au început cu interzicerea sondajelor de opinie și a observatorilor independenți și s-au încheiat cu jurnaliști bătuți și cu internetul tăiat. Imaginea unui președinte care luptă să-și salveze viața politică este completată de peste 6.000 de protestatari arestați, despre care rudele nu știu mare lucru în afară de ce văd la televizor.

Pe ecrane curg filmări cu tineri bătuți, iar pe străzi, dube de poliție gata să înăbușe o răsturnare de regim. Stăpân, Aleksandr Lukashenko a anunțat, prin agenția națională de presă, că în Belarus nu va exista o revoltă populară precum cea din Ucraina, care l-a îndepărtat de la putere pe Viktor Yanukovych, în 2014.

În țara în care pedeapsa cu moartea încă există, iar sute de cazuri de tortură stau neinvestigate, frica rămâne politică de stat. 

Svetlana Tikhanovskaya, principala reprezentantă a Opoziției, care s-a înscris în cursa pentru prezidențiale în locul soțului ei arestat înainte să îşi înregistreze candidatura, a fost forțată să plece în Lituania, după ce a încercat să depună o plângere pentru fraudă electorală. 

Ministrul de Externe din țara vecină a povestit pentru BBC că aceasta a fost reținută timp de șapte ore la Comisia Electorală Centrală din Belarus, pentru a fi ulterior escortată la graniță. Părăsirea țării, spune ministrul lituanian, a fost „singura opțiune rațională” oferită de autoritățile belaruse.

Dacă președintele nu se schimbă nici la alegeri și nici la protest, angajații mai multor fabrici au intrat în grevă, iar pe străzi, mii de persoane îmbrăcate în alb au format lanțuri umane pentru a denunța brutalitatea forțelor de ordine. Lukashenko, cu cele 80% din voturi și întregul aparat de stat de partea sa, pare că a câștigat alegerile, dar a pierdut țara.

Uber Eats are acum încasări mai mari decât Uber

Pandemia a inversat importanța afacerilor Uber, însă compania este, în continuare, pe pierdere
10 Aug. 3:04 p.m
Image sourceDreamstime
Image sourceDreamstime

Expresia „a chema un Uber” este pe cale să își schimbe sensul dacă pandemia de coronavirus continuă să țină oamenii mai mult în casă. În cel de-al doilea trimestru al anului, când autoritățile din întreaga lume au impus măsuri de carantină sau izolare, încasările Uber Eats au fost pentru prima dată mai mari decât cele ale diviziei de ride-hailing.

Cu un total de puțin peste 3 mld. $, comenzile serviciului de transport s-au prăbușit cu 75% față de aceeași perioadă a anului trecut, în vreme ce comenzile de mâncare prin Uber Eats au înregistrat un salt de 112%, la aproape 7 mld. $. 

Discrepanța se reflectă și în veniturile companiei. Dacă serviciul de livrări la domiciliu a avut încasări de 1,21 mld. $, cursele de ride-hailing au generat doar 790 de milioane de dolari. 

„Serviciul de livrări (n.r.: Uber Eats) este acum la fel de mare cât era cel de ride-hailing când m-am alăturat eu companiei, în 2017”, le-a spus Dara Khosrowshahi, directorul general al Uber, investitorilor la prezentarea rezultatelor financiare din ultimul trimestru. „Practic, am construit un al doilea Uber în mai puțin de trei ani”.

Și totuși, compania este, în continuare, pe pierdere.

Uber Eats are acum încasări mai mari decât Uber Uber Eats are acum încasări mai mari decât Uber

Date : Uber

COVID-19 a schimbat configurația afacerilor Uber, însă nici serviciul de ride-hailing, nici cel de food delivery nu sunt profitabile. În total, Uber a înregistrat o pierdere de 1,8 mld. $ în cel de-al doilea trimestru al anului – mică după standardele Uber, dar uriașă după orice alt standard. 

În deceniul scurs de la înființare, compania nu a avut niciun trimestru cu profit, iar directorii Uber promit, de câțiva ani, să iasă pe plus „anul viitor”. Sub presiunea propriului model de business, care le garantează clienților prețuri mici, iar șoferilor venituri mari și un program de lucru flexibil, compania își caută echilibrul pe o piață nouă, însă direcția este deseori criticată.

Serviciile de food delivery au marje de profit chiar mai mici decât cele de ride-hailing, industria este dominată de jucători foarte mari, iar piața, chiar și în țările dezvoltate, este încă departe de a fi ajuns la maturitate. Un sondaj al companiei de cercetare de piață Forrester arată că 17% dintre respondenții din Statele Unite au comandat mâncare la domiciliu pentru prima dată în timpul pandemiei.