De decenii întregi, Occidentul a simțit că piețele libere, la fel ca perfecțiunea, sunt un ideal spre care trebuie să tindă, dar care nu poate fi atins. Astăzi nici măcar nu mai încearcă.
SUA, în trecut promotorul liberului schimb în lume, privește acum deficitele comerciale ca pe un abuz, iar Europa, care a avut mereu sentimente mixte, înțelege că la intersecția dintre cerere și ofertă nu este nici 5G și nici inteligență artificială. Tot ce pare ambițios, curajos și de viitor se întâmplă oriunde altundeva în lume. Mai ales în China.
Beijingul, cu giganții deținuți de stat, subvenționați de stat sau protejați de stat, convinge economiile occidentale că barierele impuse firmelor străine și avantajele oferite celor locale lucrează, în fond, în interes național.
Comerțul ca armă politică
Primul convins este Donald Trump. A oprit negocierile pentru acordul de liber schimb între UE și SUA la scurt timp după venirea la Casa Albă, iar hotărârea cu care vrea să îndrepte balanța comercială a clătinat, pe rând, Mexicul, Canada, Japonia și China. După aproape doi ani de război al taxelor vamale, armistițiul semnat cu Beijingul arată că noua viziune a celei mai mari economii din lume implică mai puțin comerț liber și mai mult comerț dirijat.
Pentru a calma apele, China a acceptat să cumpere produse americane în valoare de 200 de miliarde de dolari, iar lista menționează clar ce trebuie să cumpere și în ce cantități. Măsura se abate de la linia pro-piață a unor republicani, dar, cu siguranță, o urmează pe cea pro-business a celorlalți. Companiile care îi vor livra Chinei produsele convenite politic au doar de câștigat. De pierdut au cei de la care chinezii cumpărau înainte, fără a fi condiționați.
„China are acum mai puține opțiuni sau posibilități de aprovizionare cu soia din Brazilia, gaz din Australia și Qatar, cărbune din India sau avioane din Europa, iar asta este o distorsionare a pieței”, sublinia președintele Camerei de Comerț a Uniunii Europene din China. Dacă Statele Unite îi dictează Chinei ce să cumpere de pe piața americană, spunea acesta, firmele din Europa se vor întreba „unde mai este locul lor”.
Răspunsul, din câte se pare, este „acasă”. Prinsă între protecționismul chinez și cel american, Uniunea Europeană învață să joace după aceleași reguli. După ani de zile în care, cu unele excepții, le-a interzis țărilor membre să ofere companiilor subvenții și beneficii fiscale, acum legile privind ajutorul de stat sunt reevaluate.
Europa își crește „campionii”
La finele anului trecut, Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 3,2 miliarde de euro pentru un proiect de cercetare în domeniul bateriilor pentru sectorul auto. Pe viitor, companiile se așteaptă nu numai la bani pentru sectoare considerate „strategice”, ci și la o relaxare a legislației anticoncurențiale în sensul permiterii mega-fuziunilor în urma cărora ar rezulta companii cu poziții dominante pe piață.
Așa-numiții „campioni naționali” i-ar oferi Europei anvergura de care are nevoie în competiția cu China, însă un rău ar fi înlocuit cu altul. Profiturile în economia europeană sunt deja mult mai concentrate decât în urmă cu douăzeci de ani, iar alimentarea unor giganți cu bani publici și protecții legale nu ar face economia mai puternică, ci mai puțin rezistentă la șocuri.
Odată cu Brexitul, Uniunea Europeană pierde principala voce care milita împotriva intervențiilor statului în economie. Franța capătă acum mai multă influență, iar Germania, care a fost aproape de recesiune anul trecut, este mai ușor de convins.
Peter Altmaier, ministrul german al Economiei, lucrează deja la o propunere legislativă care ar facilita fuziunile și achizițiile, însă ar dori să blocheze accesul companiilor străine, în special al celor din China. Acesta a sugerat chiar înființarea unui fond de stat care să cumpere participații la companiile germane care sunt aproape să fie preluate de către străini.
„În trecut, Germania era prea reticentă în a-şi defini interesele naţionale. Acest lucru a început să se schimbe”, le explica un oficial al Guvernului celor de la Reuters. „Constatăm că nu mai putem să închidem ochii şi să lăsăm totul să fie decis de jocul liber al forţelor pieţei.”
Este dificil de identificat momentul în care a început sfârșitul pentru piețele libere. Este ușor de argumentat că, de fapt, acestea nu au existat niciodată. Singurul lucru cert este că, în concursul ideilor, China marchează o victorie, cel puțin una de etapă.
Zuma Press | Hepta | Mediafax Foto
