Top
Preloader

Industria fertilității vinde speranțe de miliarde de dolari

Industria fertilității vinde speranțe de miliarde de dolari

Cum tot mai multe cupluri amână decizia de a face un copil, o întreagă industrie capitalizează pe speranța că încă nu e prea târziu
31 Ian. 6:18 p.m

Cum tot mai multe cupluri amână decizia de a face un copil, o întreagă industrie capitalizează pe speranța că încă nu e prea târziu. De la brățările care urmăresc ovulația partenerei până la criogenarea embrionilor pentru implantarea lor peste câțiva ani, dorința de a concepe capată expresii noi și este imună la ciclurile economice.

La nivel global, piața serviciilor de fertilitate este așteptată să se dubleze în următorii șase ani. Deja, în Statele Unite, un copil din 50 este conceput prin fertilizare în vitro sau alte procedee artificiale, iar în Japonia, Danemarca și Israel ponderea este de unul din 25. 

La noi în țară, nivelul de trai mai redus nu limitează nicicum cererea pentru serviciile de reproducere asistată. Clinica medicală Gynera, una dintre cele mai cunoscute din România, și-a văzut cifra de afaceri urcând cu aproape 700% între 2008 și 2018. Biogenesis IVF, unul dintre rivalii săi din piață, a crescut cu peste 5.800% în aceeași perioadă, iar Promed System, cu 2.700%. 

Industria fertilității vinde speranțe de miliarde de dolari Industria fertilității vinde speranțe de miliarde de dolari

Date : Ministerul Finanțelor Publice

Dacă în 2008 erau abia lansați pe o piață imatură, în 2018 au ajuns la încasări cumulate de aproape 10 milioane de euro. Serviciile lor – de la teste de compatibilitate genetică și până la fertilizări in vitro – sunt tot mai căutate într-o țară unde, potrivit unui studiu comandat de Asociația pentru Reproducere Umană din România, un cuplu din șase nu reușește să conceapă natural.

Până la finele secolului, 1% din populația globală va fi concepută prin fertilizare in vitro, spun unele estimări. Aceștia nu se vor naște neapărat din părinți cu probleme de fertilitate, ci și din familii netradiționale – cupluri LGBT sau mame singure.

Schimbarea normelor sociale impune depășirea limitelor biologice. În București, vârsta medie la care femeile fac primul copil a depășit deja 30 de ani, iar sarcinile la peste 40 de ani sunt tot mai frecvente. 

Biologie vs. tehnologie

Criogenarea ovulelor vine să rezolve dilema femeii care își dorește o carieră și stabilitate înainte de a avea un copil. Cu sloganuri precum „Oprește timpul!” sau ”Controlează-ți viitorul”, clinicile de fertilitate au reușit să vândă ideea că anatomia poate fi corectată. 

În ciuda prețului de peste zece mii de dolari, în 2017, unsprezece mii de femei din Statele Unite și-au criogenat ovulele sau embrionii, cu 24% mai multe față de anul anterior. În Marea Britanie, între 2013 și 2016, numărul celor care au apelat la această procedură s-a dublat.

Dar oprirea ceasului biologic nu este doar pentru femei. Startup-ul elvețian Legacy le trimite clienților acasă eprubete pentru colectarea lichidului seminal, analizează mostrele și le depozitează criogenate în mai multe locații diferite, inclusiv în buncăre anti-atomice. Pentru aproape 2.000 de dolari, compania promite să se îngrijească de „securitatea activelor” deținute de „barbatul care este mereu pregătit”. 

Speranța vinde

Industria fertilității nu este lipsită de controverse. Multe companii au fost acuzate că își cosmetizează rezultatele. Altele, că apelează la influenceri pentru a promova în social media servicii scumpe, dar ineficiente. Pe piețele deja aglomerate, în bătaia pentru clienți, marketingul devine mai important decât medicina.

În Marea Britanie, în 2016 s-au născut doar 41 de copii folosind ovule sau embrioni criogenați, iar în ceea ce privește fertilizările in vitro, nicio clinică nu este recunoscută de autorități ca fiind și sigură, și cu rezultate.

În ciuda promisiunilor bombastice, pentru mulți clienți încercarea de a concepe artificial se încheie doar cu datorii. Alteori, se încheie cu traume. 

Portițe legale

Un cadru legal neomogen și insuficient dezvoltat face ca în unele zone să apară o suprareglementare absurdă, iar în altele, un total vid legislativ. 

În urmă cu doi ani, aproape patru mii de ovule și embrioni criogenați au fost distruși din cauza unei defecțiuni la tancurile de stocare ale unei clinici din San Francisco. Reprezentații Agenției Federale a Medicamentelor (FDA) au explicat că dispozitivele sunt reglementate doar dacă producătorul le etichetează ca fiind speciale pentru procedurile de reproducere asistată, însă tot ei recunosc că pe piață nu există așa ceva. Așa se face că, de fapt, tancurile de stocare folosite de clinici nu trebuie să respecte nicio regulă.

Dincolo de portițele legale, există neglijență și rea-voință. Doctori din Canada și Olanda au ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce au inseminat zeci de paciente cu propriul lichid seminal, iar o clinică din Los Angeles a fost acuzată că i-a implantat unei femei doi embrioni aparținând altor două cupluri. Războiul legal care a urmat nu a fost doar împotriva clinicii, ci și împotriva mamei care a născut copiii, deoarece părinții biologici s-au luptat pentru custodia acestora.

Avocații atrag atenția că, în multe privințe, clinicile de reproducere asistată din Statele Unite sunt mai puțin supravegheate decât saloanele de manichiură. 

Scandalurile, în schimb, nu au temperat nicicum cererea pentru serviciile de fertilitate și nici interesul investitorilor pentru companiile din industrie. În 2018, clinicile de fertilitate au atras investiții de peste șase sute de milioane de dolari, mare parte mergând tocmai către piața americană, unde marja de profit pentru fertilizările in vitro atinge 30%.

Bun venit în izolarea economică

Pandemia de coronavirus stinge încrederea Occidentului într-o lume globală și închide țările între propriile granițe
22 Mai 4:47 p.m
Image sourceAbacaPress | Hepta | Mediafax Foto
Image sourceAbacaPress | Hepta | Mediafax Foto

Globalizării i se cânta prohodul încă dinainte de pandemie. Naționalismul a rupt o bucată din Uniunea Europeană, iar relația dintre primele două economii ale lumii a ajuns să fie definită de un război comercial. Apoi „virusul chinezesc”, cum a fost numit de Donald Trump, a ucis 330.000 de oameni în întreaga lume.

Primul instinct a fost de autoconservare. Germania, Rusia și Turcia au interzis exporturile de măști medicale și ventilatoare, iar România, pe cele de cereale. Oficialii Uniunii Europene au avertizat că acțiunile subminează solidaritatea, ideea de piață liberă și orice încercare de a închega un efort comun de combatere a coronavirusului, dar au fost ignorați.

Încă din 2008, ponderea comerțului extern în PIB-ul global a încetat să mai crească, iar între 2010 și 2017 guvernele lumii au dat de peste două ori mai multe măsuri anti-comerciale decât pro-liber schimb. Deficitele comerciale au devenit simbol al unei nedreptăți, iar taxele vamale, prima linie de apărare într-un război imaginar cu importurile.

Împreună separat

În crize totul se întâmplă mai rapid. Pandemia a rupt lanțuri globale de aprovizionare și a împins țări întregi într-o competiție pentru echipamente medicale. Peter Navarro, consilierul pentru Comerţ al Casei Albe, s-a folosit de lipsa măștilor de protecție pentru a reafirma că Statele Unite „trebuie să își aducă acasă capacitățile de producție și lanțurile de aprovizionare pentru medicamentele esențiale”. 

Frisonul de naționalism maschează însă ani de dezinteres și dezorganizare. Autoritățile americane au o rezervă națională de măști medicale și echipamente de protecție însă stocul a fost completat ultima data în 2009, deși specialiștii au avertizat că, în cazul unei epidemii, Statele Unite se vor confrunta cu „lipsuri severe„. 

"Nu ar trebui să avem lanțuri de aprovizionare. Ar trebui să facem totul în Statele Unite."

Inabilități îmbrăcate în eșecuri ale pieței întăresc sentimente mai vechi. Donald Trump le-a explicat reporterilor de la Fox Business că barierele comerciale propuse de el întâmpină acum o rezistență mult mai mică în contextul pandemiei de coronavirus. „Avem un lanț de aprovizionare în care componentele sunt produse peste tot în lume, iar când apar probleme într-o anumită zonă, tot lanțul are de suferit. Eu spun că nu ar trebui să avem lanțuri de aprovizionare. Ar trebui să facem totul în Statele Unite.”

Mașinal, toate economiile mari răspund îndemnului la izolare. În Uniunea Europeană oficialii vorbesc acum despre „autonomie strategică”. Prim-ministrul Indiei anunță începutul unei ere a independenței economice, iar în Japonia guvernul a început să ofere subvenții companiilor care își mută fabricile înapoi în țară. Ideea că mărfurile trebuie tratate în mod egal, indiferent de unde provin, pare abandonată. 

Întotdeauna granițele se îngroașă pe timp de criză. În Marea Depresiune din 1929, o combinație de taxe vamale și subvenții oferite producătorilor interni s-a dovedit a fi toxică pentru marile economii care au încercat să se salveze singure. Protecționismul a prelungit criza financiară tocmai fiindcă comerțul internațional nu a mai putut fi un motor de creștere. 

Dărnicie tactică

Dacă pandemia nu va arunca economia globală într-o recesiune prelungită, politicile greșite o pot face. Iar pierderile nu ar fi doar economice. În timp ce Uniunea Europeană și Statele Unite continuă să se închidă în interiorul propriilor granițe, China își demonstrează abilitatea de a conduce.  

La începutul lunii martie, când guvernul Italiei acuza țările UE că întârzie să îi ofere ajutor în lupta cu coronavirusul, China s-a oferit să vândă o mie de ventilatoare, două milioane de măști și 20.000 de costume de protecție. La scurt timp, Jack Ma, fondatorul Alibaba, a anunțat că vrea să le doneze autorităților din Statele Unite 500.000 de teste pentru coronavirus și un milion de măști.

Într-o încercare de a falsifica poza de ansamblu, China se promovează astăzi drept lider în lupta cu pandemia. Iar festivalul de generozitate este cu atât mai vizibil cu cât celelalte puteri se retrag de pe scena globală.

Cum a devenit pandemia un "război"

Metaforele liderilor politici vorbesc despre neasumarea răspunderii și viitoarele alegeri
19 Mai 5:29 p.m
Image sourceAlexandru Dobre | Mediafax Foto
Image sourceAlexandru Dobre | Mediafax Foto

În urmă cu două luni, Klaus Iohannis anunța că „ne aflăm în plin război”. Pe același ton belicos, Emmanuel Macron a vorbit despre „inamicul invizibil”, Boris Johnson despre nevoia de a acționa „ca oricare alt guvern în vreme de război”, iar Donald Trump despre faptul că pandemia de coronavirus este un atac „mai grav decât cel de la Pearl Harbour”. 

Pentru o categorie profesională care a declarat tot soiul de războaie abstracte – cu sărăcia, cu drogurile, cu zahărul și grăsimile saturate – războiul cu pandemia este doar o nouă figură de stil. Una care insuflă teamă și oferă justificări. Pentru măsurile impuse. Pentru eșecul lor.

Când pandemia este transformată în război, la testul de legitimitate la care este supus acum orice guvern se acordă puncte din oficiu. Statisticile cu numărul de victime nu mai sunt expresia unui eșec administrativ cât sunt rezultatul unei catastrofe.

„Războiul” este poza competenței. În săptămânile de izolare, militarii au fost scoși pe străzi, dar din spitale au lipsit măștile. Mai multe orașe au fost supravegheate din elicopter, dar azilurile de bătrâni au devenit focare de infecție.

Singurul război real este cel politic. Cel în care PNL atacă PSD, USR atacă PNL, Trump îi atacă pe chinezi, iar iranienii, pe americani. De la cedarea Transilvaniei până la crearea coronavirusului într-un laborator din Wuhan, falsele subiecte au reușit să distragă atenția unora de la stângăciile administrative care au costat vieți și să le arate altora că pandemia a fost ocupată de interese electorale. 

Cinismul a fost deseori transparent. La finele lui februarie, Donald Trump îi acuza pe Democrați că exagerează pericolele coronavirusului pentru a afecta economia și șansele sale la următoarele prezidențiale. Două săptămâni mai târziu, un sondaj arăta că numai 40% dintre votanții republicani credeau că pandemia este un pericol real, comparativ cu 76% dintre democrați. 

În aprilie, când SUA a devenit țara cu cele mai multe victime ale Covid-19, în discursul lui Donald Trump coronavirusul a devenit „virusul chinezesc”. The Economist remarcă apariția unor reclame plătite de aliați ai lui Trump cu mesaje precum „China ne distruge locurile de muncă, acum ne omoară și oamenii” sau „Pentru a opri China, trebuie să-l oprim pe Joe Biden”.

Covid-19 a făcut de 20 de ori mai multe victime în Statele Unite decât în China, însă felul în care electoratul împarte vina poate decide rezultatul alegerilor.

Pandemia trece, datoriile rămân

În timp ce prognozele economice se transformă în aberații vizuale, guvernele încep salvarea financiară cu bani pe care nu îi au
18 Mai 5:49 p.m
Image sourceAnadolu Agency | Hepta | Mediafax Foto
Image sourceAnadolu Agency | Hepta | Mediafax Foto

Cât va dura, cum se va termina și ce pierderi va produce până atunci poate fi doar speculat, dar un singur lucru pare sigur: finalul pandemiei ne va găsi cu orizonturi restrânse și sub un munte de datorii. În timp ce prognozele economice se transformă în aberații vizuale, guvernele încep salvarea financiară cu bani pe care nu îi au.

În zona euro, deficitul bugetar este așteptat să atingă 8,5% din PIB în acest an de la 0,6% cât era anul trecut. În România, minusul va ajunge la 9,2%, iar anul viitor la 11,4% – de departe cel mai mare din Uniunea Europeană. 

Dacă în anii trecuți împingerea deficitului peste limita de 3% din PIB atragea oprobiul țărilor cumpătate și riscul sancțiunilor din partea Comisiei Europene, acum regula este suspendată, iar apocalipsa fiscală, generalizată. 

Amploarea șocului mai poate fi înțeleasă doar în context istoric. Marea Britanie se pregătește pentru cea mai adâncă criză financiară din ultimii 300 de ani, în vreme ce datoria publică a Statelor Unite va depăși curând nivelul de după cel de-al doilea război mondial. 

FMI estimează că în țările dezvoltate datoria publică va crește cu 6.000 de miliarde de dolari în acest an, de la o medie de 105% din PIB la 122%. În niciun an din timpul crizei financiare  începute în 2007 avansul nu a fost mai abrupt. Însă datoriile plătite cândva în viitor sunt acum umbrite de pericolul unui colaps iminent.

Numai în Statele Unite 33 de milioane de oameni și-au pierdut locul de muncă în ultimele două luni. Ajutoarele oferite celor afectați de pandemie pot ține economia pe linia de plutire, dar momentan este neclar care este prețul lor și dacă va fi plătit în câțiva ani sau în câteva decenii.

Pentru a reduce povara datoriilor acumulate există trei opțiuni. Prima: rostogolirea împrumuturilor în speranța că, în timp, creșterea economică – sau creșterea inflației – vor reduce ponderea datoriei publice în PIB. Împrumuturile ar fi astfel mai ușor de plătit, dar calea este plină de necunoscute și lasă puțin spațiu pentru șocuri viitoare. 

A doua variantă ar fi ca datoriile sa nu fie plătite sau să fie plătite doar parțial. O restructurare, în schimb, este acceptabilă în țările sărace unde nu există alternativă, iar creditorii aleg să primească măcar o parte din bani înapoi. 

A treia soluție implică o combinație de creșteri de taxe și scăderi de cheltuieli. Economic, este cea mai sănătoasă cale, dar politic, cea mai toxică. După o criză globală de sănătate, electoratul va cere îmbunătățirea sistemelor medicale, nu restrângerea cheltuielilor. Pentru toate prioritățile dinaintea epidemiei – pensii, educație sau schimbări climatice – banii vor fi mai puțini. Dar acceptarea realității îndepărtează votanți.

La fel ca în urma crizei financiare din 2007, la presiunile pentru austeritate se poate răspunde cu deplasări ideologice. Din camera verde a politicii pot ieși oricând noi „salvatori”, un nou Front Național sau o nouă Syriza.